Evenimentele din 11 septembrie 2001 care au avut loc la New York, la Washington si in Pennsylvania vor ramane adanc intiparite in memoria a milioane, poate chiar miliarde, de locuitori ai planetei. Distrugerea atator bunuri si, ceea ce este mult mai grav, pierderea atator vieti intr-un timp incredibil de scurt i-au facut pe oameni sa se opreasca putin si sa reflecteze.
Imediat dupa ce a avut loc dezastrul in New York, metroul a fost inchis, iar mii de oameni au parasit partea de sud a Manhattanului pe jos - multi dintre ei traversand podurile Brooklyn Bridge si Manhattan Bridge.
Wendell era portar la Marriott Hotel, care se afla intre cele doua turnuri. El a povestit: "Eram de serviciu si ma aflam in holul de la intrare al hotelului, cand am auzit prima explozie. Peste tot cadeau bucati din cladire. Cand m-am uitat spre celalalt trotuar, un barbat in flacari zacea pe jos. Mi-am scos jacheta si camasa, si am fugit la el ca sa sting flacarile. Un alt trecator mi-a sarit in ajutor. In afara de sosete si pantofi, a ars tot ce avea pe el. Apoi au sosit pompierii si l-au dus sa i se acorde primul ajutor. N-a trecut mult si a sunat un reporter de la departamentul de stiri al postului de televiziune CBS, rugandu-ma sa povestesc ce-am vazut. Asa a aflat ca sunt in viata si familia mea, care era in Virginia Island, auzind interviul dat pe post."
Rachel, in varsta de 24 de ani a povestit urmatoarele:"Mergeam pe strada mea, in sudul Manhattanului, cand am auzit deasupra mea zgomotul facut de un avion. Era atat de puternic, ca mi-am ridicat privirile sa vad avionul. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor: un avion urias de pasageri, se indrepta in mod clar spre sol. Apoi am auzit o femeie tipand: Avionul a intrat in cladire! Din turnul nordic a tasnit parca o minge de foc uriasa. Am vazut apoi o imensa gaura neagra in turn. A fost cel mai groaznic lucru pe care l-am vazut in viata mea. Nu-ti venea sa crezi ca-i adevarat. Efectiv stateam in mijlocul strazii cu gura cascata. Dupa putin timp, al doilea turn a fost lovit de alt avion, iar apoi amandoua turnurile s-au prabusit. Am intrat in panica. Era peste puterile mele!"
Josua in varsta de 28 de ani, din New Jersey, preda un curs la etajul al 40-lea in turnul nordic. El isi aminteste: "Deodata am simtit ca si cum ar fi explodat o bomba. M-am uitat afara si nu-mi venea sa cred: in jurul cladirii era numai fum si cadeau bucati din cladire. Le-am zis studentilor: Lasati totul balta si sa fugim! Am pornit pe scari in jos. Casa scarilor era plina de fum, iar prin sprinklere tasnea apa. Speram sa n-o fi luat-o spre locul unde izbucnise incendiul. In timp ce coboram in fuga mi-a trecut un gand prin minte: Sa fie oare ultima mea zi de viata? N-am sa uit niciodata acele clipe. Cand am reusit in cele din urma sa iesim, politia ne facea semn sa ne departam. Am privit in sus si am vazut ambele turnuri de parca ar fi fost taiate. Totul parea ireal. Apoi an avut o senzatie infioratoare - era o liniste stranie, ca si cum mii de oameni si-ar tine respiratia. Se parea ca New York-ul incremenise. Dupa aceea s-au auzit tipete, turnul sudic se prabusea! Un val de fum, cenusa si praf venea cu repeziciune spre noi. Cand valul ne-a ajuns abia mai puteam respira. Am luat-o spre Manhattan Bridge, iar cand am ajuns pe pod m-am intors si am vazut cum turnul nordic cu uriasa lui antena TV se prabusea."
Jessica, in varsta de 22 de ani, relateaza: "Am privit in sus si am vazut cum cadeau bucati de metal si de alte materiale. Apoi s-a auzit alta explozie. De sus cadeau bucati de sticla si de otel. Am auzit oamenii tipand: A fost inca un avion! M-am uitat in sus, iar ceea ce am vazut nu voi uita niciodata - oamenii se aruncau de la etajele superioare, de unde tasneau cu putere flacari si fum. Si acum am viu in minte o imagine: un barbat si o femeie. Cateva clipe s-au tinut de o fereastra, dupa care nu au mai rezistat si si-au dat drumul. Si au cazut in gol! Era imposibil sa te uiti la asa ceva."
Un pompier din Canada in varsta de 29 de ani, relateaza: "Examinam cu atentie daramaturile, lopata cu lopata, in incercarea de a gasi indicii ale camarazilor nostri cazuti la datorie. Am gasit un dispozitiv folosit pentru a deschide usi incuiate si niste racorduri de la un furtun. Era o munca grea care cerea multa atentie. Eram o echipa din aproximativ 50 de persoane si ne-au trebuit doua ore ca sa umplem o basculanta. Luni 17 septembrie, am scos de sub daramaturi corpurile neinsufletite ale unor camarazi de-ai nostri, care se aflasera in cladire in acea zi de marti. N-am sa uit niciodata scena: toate echipele de salvare s-au oprit din lucru. Ne-am scos cu totii castile de protectie si ne-am oprit cateva clipe in semn de respect fata de colegii nostri cazuti la datorie. Stand aici la Punctul Zero si privind scena mi-am dat
seama cat de usor este sa-ti pierzi viata azi. M-am gandit la viata mea, la munca mea, la familia mea."
Richardo are 39 de ani si aluat parte la operatiuni alaturi de sute de alti lucratori, indepartand in fiecare zi tone de daramaturi. Iata ce a declarat el: "Pentru toti era foarte dureros, dar mai ales pentru pompieri care isi cautau camarazii disparuti sub daramaturi. Am vazut cum au scos de sub daramaturi un pompier ce era inca in viata. Un altul murise deoarece corpul unei persoane cazuse peste el. Multi pompieri plangeau. Am izbucnit si eu in lacrimi. In acea zi nimeni nu a dat dovada de un curaj mai mare ca acesti barbati".
Tragedii ca acestea din New York ar trebui sa ne dea de gandit la toti si sa ne determine sa ne intrebam ce facem cu viata noastra. Traim doar pentru a ne satisface dorintele egoiste, sau ne straduim sa facem ceva pentru fericirea altora ?